Discover PlayDecide. Download games, prepare, play. GET STARTED

Celulele stem

Choose your language

PlayDecide games may be available in multiple languages

Play the game

Download, prepare, discuss & collect results.

SIGN INRegister

Introducere

Celulele stem sunt celulele principale din corpul uman care pot face una dintre cele două acţiuni. Acestea se pot autogenera sau pot produce alte tipuri de celule cu funcţii specializate. Embrionul foarte tânăr conţine celule stem care se specializează lent pentru a produce toate celulele corpului. În prezent, celulele adulte pot fi, de asemenea, reprogramate în laborator, astfel încât acestea să revină la o stare embrionară şi pot fi folosite pentru a produce toate tipurile de celule cu funcţii specializate.

Author / translator

Introducere

Celulele stem sunt celulele principale din corpul uman care pot face una dintre cele două acţiuni. Acestea se pot autogenera sau pot produce alte tipuri de celule cu funcţii specializate. Embrionul foarte tânăr conţine celule stem care se specializează lent pentru a produce toate celulele corpului. În prezent, celulele adulte pot fi, de asemenea, reprogramate în laborator, astfel încât acestea să revină la o stare embrionară şi pot fi folosite pentru a produce toate tipurile de celule cu funcţii specializate.

TImportanţa medicală a celulelor stem
Celulele stem prelevate din embrioni sau create prin reprogramarea celulelor adulte nu vor fi injectate direct în corpul adultului din cauza unui risc la care acestea se expun la autogenerare, putând deveni canceroase. Însă, celulele stem pot fi induse în condiţii speciale în laborator pentru a se dezvolta (în principiu) în orice tip de celulă din corpul uman. Acest lucru ar oferi o sursă disponibilă de celule care să le înlocuiască pe cele care, în mod normal, nu pot fi înlocuite, odată ce s-au deteriorat, cum ar fi celulele din inimă şi celulele nervoase.
Să luăm un pacient cu leziuni la coloana vertebrală. Se poate ajuta la vindecarea leziunilor dacă celulele nervoase au fost injectate în coloana vertebrală. Celulele nervoase, ar putea ajuta, de asemenea, la încetinirea sau chiar la stoparea bolii Parkinson. Celulele pancreatice ar putea ţine diabetul sub control şi aşa mai departe. Potenţialul este enorm, dar în această etapă timpurie în domeniul cercetării, este dificil de ştiut cât de multe dintre aceste speranţe se vor transforma într-adevăr în terapii viabile. Extragerea celulelor stem din embrioni este un subiect foarte controversat, iar tehnicile pentru reprogramarea celulelor sunt foarte noi. Nu se cunoaşte încă dacă celulele reprogramate vor putea să facă tot ceea ce pot face celulele derivate din embrioni.

Created 16 June 2010
Last edited 28 June 2018
Topics Ethics, Health, Science
Original English

Policy positions

Policy position 1

Cercetarea celulelor stem urmează să fie efectuată numai pe celule stem adulte sau prelevate din sângele cordonului ombilical.

Policy position 2

Atât în ceea ce priveşte celulele adulte, cât şi în ceea ce priveşte celulele prelevate din sângele cordonului ombilical, cercetarea celulelor stem poate fi, de asemenea, efectuată folosind un „surplus” de embrioni cu o vârstă mai mică de 14 zile care, altfel, ar fi distruşi.

Policy position 3

Pe lângă punctul 2 de mai sus, cercetarea celulelor stem poate fi efectuată folosind embrioni creaţi special pentru cercetare în FIV.

Policy position 4

Pe lângă punctul 3 de mai sus, embrionii pot fi clonaţi pentru cercetarea celulelor stem.

Story cards

Thumbnail

Anna Fitzgerald este un om de ştiinţă care lucrează pe celule stem pluripotente induse. Este optimistă în ceea ce priveşte potenţiala reprogramare a celulelor şi crede că terapiile cu celule stem vor avea o importanţă enormă ca şi modalitate de tratare a cauzelor de bază ale multor boli grave. Totuşi, ea ştie că astfel de terapii sunt încă departe de a fi realizate şi crede că nu ar trebui să ne grăbim în încercările clinice. De asemenea, este preocupată de faptul că o mulţime de resurse vor fi necesare pentru a pune la dispoziţie terapiile pentru multe persoane într-un mod ieftin. Ea doreşte ca cercetările sale să ofere beneficii tuturor, nu doar unui mic grup de pacienţi bogaţi care îşi pot permite tratamentul specializat.

Anna Fitzgerald
Thumbnail

Liz Hopeful este căsătorită de 5 ani. Chiar ar fi dorit să aibă copii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Prin urmare, ea şi soţul ei au început tratamentul FIV. Prima etapă a tratamentului nu a reuşit, însă încă mai au 6 embrioni în depozit la rece. Toţi au nume. Unul dintre angajaţi i-a întrebat dacă sunt pregătiţi să doneze unii dintre embrionii de la tratamentul FIV pentru cercetarea pe celule stem. Ideea de a se face experimente pe embrioni o îngrozeşte pe Liz. Totuşi, dacă va avea un copil, s-ar putea să ia în calcul depozitarea la rece a sângelui din cordonul ombilical al copilului ei, chiar dacă mai este mult până la realizarea terapiilor care folosesc celule stem din sângele cordonului ombilical.

Liz Hopeful
Thumbnail

Părintele O’Reilly este un preot catolic. Este conştient că există multă suferinţă în lume şi în propria ţară şi simte o compasiune adâncă în legătură cu această suferinţă. Însă conform unei învăţături din doctrina bisericii sale, crede că un embrion uman reprezintă o viaţă sacră de la concepere în continuare. Aceasta înseamnă că îi este imposibil să accepte orice fel de cercetare pe embrioni. Experimentele ar trebui efectuate numai pe celule stem prelevate din sângele cordonului ombilical sau pe celule iPS. El crede că oamenii de ştiinţă nu îşi fac probleme în legătură cu legile spirituale şi ar trebui să fie îndrumaţi de cei care fac acest lucru.

Father O’Reilly
Thumbnail

Áron Sárallyai are 23 de ani şi este student la universitate.
S-a născut cu o deficienţă imună primară moştenită care a i-cauzat multe boli complicate pe parcursul vieţii. Starea lui de sănătate s-a înrăutăţit în ultimii ani şi, în final, a devenit foarte gravă. Singurul tratament care l-a ajutat a fost terapia cu celule stem. Primea celulele stem de la un donator adult străin căruia îi este extrem de recunoscător. Procesul era nedureros pentru amândoi. Cu ajutorul tratamentului, sistemul său imunitar este la fel cu cel al donatorului. A avut şansa de a deveni sănătos. Aron sprijină terapia cu celule stem, însă numai cu voluntari adulţi, deoarece aceasta poate trata boli grave. Totuşi, îi îndeamnă pe toţi să fie prudenţi, deoarece aceasta nu este o soluţie miraculoasă, însă cu atenţie, îi poate ajuta pe oameni.

Áron Sárallyai
Thumbnail

Sir Grant Cameron conduce una dintre echipele de cercetare de elită pe celulele stem embrionare. Este deranjat de ceea ce el consideră a fi o chemare emoţională arogantă a celor care se opun cercetării pe embrioni. Este iraţional să atribui un statut moral uman cuiva care este doar un ghem de celule în această etapă foarte timpurie a dezvoltării. În apariţiile media, el face apel la o dezbatere inteligentă şi raţională. Cum pot ceilalţi să refuze un tratament pentru atât de multe persoane? Crede că este imoral să stai în calea acestei cercetări care ar putea găsi tratamente pentru aceste boli epuizante. Chiar şi acum când pot fi create celule iPS, el consideră că cercetarea pe celule stem embrionare este vitală pentru a ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă cum funcţionează celulele stem.

Sir Grant Cameron
Thumbnail

Janice Fortune a fost un director responsabil cu luarea deciziilor toată viaţa ei. A pus bazele unei companii de creare a celulelor stem umane pentru cercetare şi pentru eventuale practici clinice. Îi pasă de oamenii bolnavi şi este conştientă de problemele etice, dar prima ei preocupare este cum să conducă o companie viabilă când ar mai putea dura încă 10 ani sau mai mult să îşi îndeplinească uriaşa promisiune în legătură cu celulele stem. Dacă embrionii par să furnizeze cele mai rapide rezultate, îi va folosi; dacă celulele adulte sau cele iPS sunt cele care oferă cele mai bune rezultate, va opta pentru această soluţie.

Janice Fortune
Thumbnail

Ted Murdoch are 50 de ani şi are o carieră strălucită. Este apropiat de familia sa şi aşteaptă cu nerăbdare pensionarea finală. Însă, a fost diagnosticat cu boala Parkinson şi deja îşi pierde anumite abilităţi funcţionale. Această boală îl sperie. Va muri încet şi probabil că va produce multă suferinţă familiei sale pe durata vieţii. Nu vrea să fie o povară. A auzit de celulele stem care ar putea fi un posibil tratament şi simte că ar putea salva persoane ca el. A devenit un puternic susţinător al tuturor cercetărilor pe celule stem, inclusiv folosirea celulelor stem embrionare. Împreună, oamenii de ştiinţă care folosesc toate aceste abordări diferite trebuie să învingă, cu siguranţă, boala.

Ted Murdoch
Thumbnail

Amanda este un tânăr biolog de celule la un institut de elită care se ocupă cu cercetarea celulelor stem. Recent, reglementările guvernamentale i-au permis şefului ei să folosească embrioni clonaţi, produşi prin utilizarea unei mostre de sânge de la un pacient cu o boală neuronală motorie. Celulele stem vor fi prelevate de la pacient pentru a crea o rezervă de celule care ar demonstra boala. Amanda are îndoieli în legătură cu crearea embrionilor doar pentru cercetare. Este îngrijorată că oamenii de ştiinţă rebeli ar putea folosi rezultatele pentru a încerca să creeze copii clonaţi. Proiectul este speculativ, dar ar putea realiza adevărate progrese în înţelegerea unei boli îngrozitoare. Se luptă să îşi îmbunătăţească părerea.

Amanda Prentice
Thumbnail

Zed este un transumanist. Pentru el, medicina regenerativă cu celule stem este doar un obiectiv pe termen scurt. Anticipează o convergenţă a reprogramării cercetării cibernetice şi nanotehnologice pe celule stem şi pe celule genetice care va deschide porţile tehnicii pentru crearea modificărilor genetice umane permanente şi a multor altor modificări. Acestea nu numai că ar elimina bolile genetice, dar ar permite şi îmbunătăţiri. Ne-am putea dezvolta inteligenţa, ne-am putea extinde capacităţile senzoriale, am putea mări rezistenţa şi am putea învinge îmbătrânirea. El dispreţuieşte limitarea etică şi religioasă din prezent. Ar trebui să ne luăm destinul uman în propriile mâini. Toate regulile încearcă cu orice risc să ne refuze acest destin.

Zed Omega
Thumbnail

Dr. Sharon Taylor este neurochirurg şi, adesea, vede pacienţi paralizaţi ca urmare a unei leziuni grave la coloana vertebrală. Se menţine la curent cu cele mai recente dezvoltări şi îi place foarte mult să încerce cele mai recente tehnologii, dar este îngrijorată că celulele stem sunt prezentate adesea ca un tratament magic. Ea simte presiunea din partea pacienţilor şi a familiilor acestora de a efectua transplanturi de celule stem, indiferent de risc. Totuşi, ştie că astfel de terapii nu au fost testate amănunţit şi că încercările clinice abia au început. Nu este pregătită să folosească celule stem până când nu este disponibilă o terapie sigură şi eficientă, dar se teme că pacienţii disperaţi vor apela la persoane fără scrupule care i-ar putea

Dr. Sharon Taylor

INFO CARDSISSUE CARDS

Un potenţial extraordinar

Dacă puterea celulelor stem embrionare poate fi valorificată şi nu suntem împiedicaţi de oponenţi, avem posibilitatea de a trata o gamă largă de boli fatale care nu pot fi tratate în prezent.

Viaţa

Când începe viaţa umană?

Ce este un embrion?

Ce statut ar trebui să acordăm unui embrion cu o vârstă 14 zile:
• un grup de celule;
• potenţială fiinţă umană;
• formă de viaţă;
• viaţă umană completă, cu toate drepturile pe care le are un copil uman?

Justificarea pentru efectuarea cercetărilor

În prezent, perspectiva de tratare a bolilor terminale justifică suficient de mult cercetarea celulelor stem care folosesc embrioni umani?

Un schimb din punct de vedere etic

În cadrul cercetării pe celule stem embrionare, embrionii cu o vârstă mai mică de 14 zile sunt distruşi. Unele persoane susţin că este inacceptabil să distrugi o nouă viaţă, chiar şi pentru a salva viaţa unei persoane bolnave. Unde este echilibrul?

Cui aparţin valorile morale?

Cât de importante sunt valorile morale ale trecutului? Ar trebui să mai fim legaţi de acestea sau ar trebui să ne adaptăm valorile morale pe măsură ce vremurile se schimbă?

Ştiinţa şi valorile umane

Valorile umane sunt înrădăcinate adânc fiind sacrificate sub presiunea inovărilor ştiinţifice? Sau putem să găsim un echilibru potrivit între acestea?

Ce folosire a embrionilor este justificată?

Este greşit să creăm embrioni doar pentru cercetarea celulelor stem? Ce părere aveţi despre folosirea surplusului de embrioni din procesul de fertilizare in vitro sau despre selectarea embrionilor care, altfel, vor fi distruşi?

Maşini cu piese de schimb?

În cazul în care creăm embrioni pur şi simplu pentru a-i utiliza ca sursă de celule stem, tratarea embrionilor este percepută ca o resursă pentru obţinerea de piese de schimb? Şi dacă aşa stau lucrurile, este corect sau nu?

Alte probleme legate de sarcină

Ar trebui să permitem FIV (fertilizarea in vitro sau copii „în eprubetă”) şi/sau metoda DGP (selectarea embrionilor pentru a evita boli genetice grave)?

O pantă alunecoasă?

Crearea şi folosirea embrionilor clonaţi şi a celulelor reprogramate ne aduc mai aproape de crearea copiilor umani clonaţi?

Câte un pas pe rând?

În prezent, ar trebui să efectuăm cercetări pe embrioni clonaţi? Sau ar trebui să aşteptăm până când am reuşit să explorăm cu atenţie potenţialul celulelor stem prelevate din embrionii de rezervă produşi în timpul fertilizării in vitro sau din ţesuturile organismelor adulte? Ar trebui ca această capacitate de a reprograma celulele să modifice modul de gândire legat de folosirea celulelor stem embrionare?

Ce limite morale ar trebui să aibă ştiinţa?

Ar trebui să aplicăm limite morale ştiinţei? De exemplu, să permitem numai cercetarea pe celulele stem non-embrionare? Cum ar putea afecta acest lucru progresul cercetării? Acest lucru modifică punctele de vedere?

Limitele pentru cercetarea embrionilor şi avortul acestora

Limita de 14 zile pentru cercetarea embrionilor şi cea de 24 de săptămâni pentru avort sunt bazate pe ştiinţă sau pe distincţiile morale; sau sunt doar limite legale arbitrare?

Limitarea folosirii ştiinţei

Se propune o interdicţie a clonării umane de către Naţiunile Unite. Ar trebui ca societatea să încerce să limiteze anumite eforturi ale ştiinţei? Sau aceste eforturi se vor face întotdeauna dacă pot fi făcute?

Cine ar trebui să fie implicat?

Cine ar trebui să fie implicat în dezvoltarea tehnologiilor şi terapiilor cu celule stem - guvernul, companiile private, fundaţiile sau administraţiile, instituţiile academice?

Alte modalităţi de folosire a banilor

Banii alocaţi pentru toate cercetările pe celulele stem ar trebui să fie realocaţi bugetului străin de ajutor pentru a îmbunătăţi sistemul medical din ţările sărace?

Efectele asupra ţărilor în curs de dezvoltare

Aceste tehnologii vor face împărţirea globală între bogaţi şi săraci şi între mai bine şi mai rău?

Cercetarea celulelor stem nu se rezumă doar la embrioni

Celulele stem adulte sunt deja folosite în tratamente, de ex., în transplanturi de măduvă osoasă pentru leucemie. Toate cercetările efectuate pe celule stem pot ajuta la înţelegerea modului de funcţionare a acestora. Acest lucru vă afectează punctul de vedere legat de cercetările pe celulele stem embrionare?

Ridicarea aşteptărilor

Ridicăm aşteptările în mod greşit în ceea ce priveşte tratamentele pentru persoanele care suferă de boli degenerative?

Cercetarea pe embrioni şi calitatea vieţii

Cât de mult suntem justificaţi să efectuăm cercetări controversate pe embrioni pentru a ajuta populaţia îmbătrânită să trăiască mai mult? Şi dacă această calitate a vieţii persoanelor foarte în vârstă nu poate fi îmbunătăţită mai mult?

Acceptarea faptului că toţi vom muri cândva

Până la urmă, există o limită pentru cercetarea medicală? Există un punct în care trebuie să ne acceptăm moralitatea şi realitatea de a suferi?

O chestiune de democraţie

Cât de democratică este generarea politicii legată de aceste probleme şi cât de democratică ar trebui să fie?

Rolul societăţii

Chiar şi în domeniul medicinii, cercetătorii nu trebuie doar să creeze reguli care să potrivească propriilor scopuri. Societatea are dreptul de a spune ce ar trebui sau ce nu ar trebui să fie cercetat. Cât de departe ar trebui să mergem? Cât de mult control ar trebui să aibă societatea asupra cercetării?

Cine ar trebui să plătească?

Cercetarea pe celulele stem are un potenţial extraordinar pentru tratarea bolilor grave. Totuşi, de unde ar trebui să provină fondurile pentru cercetările importante? Cine ar trebui să plătească pentru procesul costisitor de creare a celulelor stem specifice pacientului şi a celulelor cu funcţii specializate pentru tratarea bolilor?

De ce reguli avem nevoie?

Celulele stem pluripotente induse (celulele iPS) ar putea fi folosite pentru a crea mulţi copii clonaţi de la celulele unui organism adult. Ce reguli trebuie aplicate pentru a controla modul de dezvoltare şi de aplicare a cercetării pe celule iPS? Cum putem să elaborăm legi pentru viitoarele evoluţii?

Este o chestiune de politică?

Dacă cercetarea este controlată strâns de reguli şi de legi, există riscul ca ştiinţa să devină o problemă mult prea politică? Cât de multă influenţă ar trebui să aibă persoanele politice care fac lobby şi care nu sunt specialişti?

Ce sunt celulele stem?

Celulele stem sunt celulele principale din corpul uman care se pot autogenera sau care pot produce alte tipuri de celule cu funcţii specializate.

Celulele stem prelevate din embrioni şi din organisme adulte

În embrion, celulele stem se specializează treptat pentru a produce toate celulele din corp.
În ţesutul adult, celulele stem există pentru a menţine regenerarea anumitor celule ale corpului pe durata vieţii unui om.

De unde provin celulele stem?

Celulele stem umane au fost prelevate din:
• Embrioni
• Anumite ţesuturi adulte (de ex., măduva osoasă)
• Sânge din cordonul placentei
• Lichid amniotic

Depozitarea şi folosirea celulelor stem

Oamenii de ştiinţă pot izola celulele stem şi le pot păstra în laborator pe durată nelimitată. Aceştia pot induce anumite celule stem să se transforme în celule stem cu funcţii specializate, de ex., celule nervoase, celule ale pielii, celule din sânge.

Beneficiile celulelor stem

Celulele stem - sau celulele cu funcţii specializate derivate din acestea - ar putea încetini sau chiar stopa anumite boli degenerative, ar putea reface ţesuturile lezate sau ar putea trata arsurile.

Ce sunt bolile degenerative?

Bolile degenerative pot afecta persoane de orice vârstă, de la copii până la bătrâni. Printre acestea se numără:
• boala Parkinson
• diabetul
• fibroza cistică
• scleroza multiplă
• distrofia musculară
• hepatita
• osteoporoza

Starea cercetărilor curente

Cercetarea în acest domeniu se află într-o etapă timpurie. Într-o bună zi, celulele stem ar putea duce la terapii care vizează înlocuirea celulelor, însă nu se ştie cât de eficiente vor fi acestea.

Prelevarea celulelor stem din embrioni

Celulele stem embrionare sunt, de obicei, prelevate din embrioni creaţi în timpul proceselor de fertilizare in vitro. Celulele sunt prelevate când embrionul are o vârstă de aproximativ o săptămână; acesta conţine 30 - 150 de celule nediferenţiate şi măsoară 0,14 milimetri. Apoi, embrionul este distrus

Din ce embrioni provincelulele stem?

Embrionii folosiţi în cercetare provin, în mare parte, din „surplusul” de la tratamentele clinice, cum ar fi fertilizarea în vitro. Anumite ţări permit ca aceştia să fie creaţi anume pentru cercetare.

Surplusul de embrioni

În fertilizarea in vitro, „surplusul” de embrioni se produce atunci când sunt creaţi mai mulţi embrioni decât doreşte cuplul să implanteze. În prezent, există sute de mii de embrioni depozitaţi în Europa şi care sunt destinaţi distrugerii.

Celulele stem adulte

Celulele stem se găsesc în ţesuturile adulte, cum ar fi în măduva osoasă şi în creier. Numărul acestora este mai mic şi, adesea, sunt foarte greu de obţinut.

Limitele celulelor stem adulte

Celulele stem adulte produc, de obicei, numai câteva tipuri de celule care sunt legate de o anumită parte a corpului (de ex., măduva osoasă produce diferite tipuri de celule din sânge, dar nu şi celule ale ficatului).

Celulele iPS

Celulele stem pluripotente induse (celulele iPS) sunt foarte asemănătoare cu celulele stem embrionare. Acestea sunt produse prin reprogramarea celulelor adulte şi pot fi folosite la dezvoltarea diferitelor celule cu funcţii specializate ale corpului. Un şoarece complet poate fi dezvoltat din celule iPS combinate cu celule ale embrionului gazdă.

Celulele stem prelevate din sângele cordonului placentei

Celulele stem se găsesc în sângele cordonului placentei la naştere. Numărul acestora este mai mare decât celulele stem prelevate din sângele organismelor adulte, sunt mai uşor de obţinut, iar riscurile de respingere sunt mai reduse. Totuşi, studiile recente sugerează că acestea pot produce cancer dacă sunt folosite la tratarea bolilor.

„Depozitarea în bănci” a sângelui din cordonul ombilical

Dacă celulele prelevate din sângele cordonului placentei ar putea fi transformate în alte tipuri de celule, sângele din cordonul ombilical ar putea fi îngheţat la naştere şi „depozitat într-o bancă” pentru a fi disponibil ulterior pentru terapia cu celule. În prezent, terapiile de acest fel sunt încă departe de a fi realizate şi este posibil ca acestea să nu poată fi aplicate din cauza obstacolelor şi a costurilor tehnice.

Limita de 14 zile

În dezvoltarea umană, embrionul se implantează în uter la aproximativ 7 zile după fertilizare, perioadă în care încep primii paşi către diferenţierea celulelor. Primele stadii ale sistemului nervos apar după 14 zile. Aceasta este limita legală pentru cercetarea pe embrioni.

Motivele pentru stabilirea limitei de 14 zile

Înainte de limita de 14 zile pentru cercetare, un embrion se poate diviza în două părţi egale. Aproximativ jumătate din numărul total de embrioni, sau poate chiar mai mult, sunt avortaţi în mod natural din cauza anormalităţilor genetice spontane, cum ar fi un surplus de cromozomi în ADN.

Ţări diferite, reguli diferite

Unele ţări UE nu permit cercetarea pe celulele stem prelevate din embrioni. Altele, permit această cercetare doar pe surplusul de embrioni din fertilizarea in vitro. Regatul Unit permite crearea embrionilor pentru cercetarea celulelor stem, inclusiv crearea embrionilor clonaţi.

Scopul clonării şi procesul acesteia

În Regatul Unit este ilegală crearea unui copil uman clonat (clonare reproductivă), dar este legală crearea unui embrion uman clonat şi se permite dezvoltarea acestuia până la o vârstă maximă de 14 zile în vederea generării de celule stem (clonare terapeutică). Diferenţa constă în scop şi nu în proces.

Embrionii hibrizi

Embrionii hibrizi, om - animal, pot fi creaţi prin îndepărtarea materialului genetic dintr-un ovul animal şi înlocuirea acestuia cu ADN uman. În 2008, anumitor cercetători din Regatul Unit li s-a permis să creeze acest tip de hibrid în scopul cercetării.

Evitarea respingerii prin clonare

Clonarea terapeutică tinde să oprească respingerea celulelor stem ale corpului pacientului ca şi ţesut străin. Celulele sunt prelevate de la un embrion clonat, creat din propriile celule ale pacientului.

Cum funcţionează clonarea terapeutică

În clonarea terapeutică, celulele vor fi prelevate din corpul unui pacient şi îmbinate cu un ovul uman din care s-a îndepărtat ADN-ul. Se creează astfel un embrion clonat al pacientului.

Avortul din motive sociale sau medicale

În 2004, o interdicţie a Naţiunilor Unite legată de clonare a fost anulată. Toate naţiunile au susţinut interzicerea clonării reproductive (crearea unui copil folosind tehnicile de clonare), dar unele dintre acestea au dorit să scoată în afara legii cercetarea cu embrioni clonaţi, pe care alte naţiuni au permis-o.

Clonarea şi Naţiunile Unite

În 2004, o interdicţie a Naţiunilor Unite legată de clonare a fost anulată. Toate naţiunile au susţinut interzicerea clonării reproductive (crearea unui copil folosind tehnicile de clonare), dar unele dintre acestea au dorit să scoată în afara legii cercetarea cu embrioni clonaţi, pe care alte naţiuni au permis-o.

Dezvoltarea fetusului

Fetusul îşi dezvoltă structura creierului până în săptămâna 10. Limita de avort din motive sociale este de 24 de săptămâni, când fetusul începe să răspundă la lumină, la sunet şi la alţi stimuli senzoriali. Limita legală pentru cercetarea pe embrion este, totuşi, de 14 zile.

Evitarea respingerii prin reprogramare

În prezent, oamenii de ştiinţă pot manipula celulele prelevate din celulele pielii unui organism adult pentru a le readuce la starea embrionară în laborator. Aceasta este o procedură mult mai simplă şi mult mai eficientă decât clonarea.

Poziţia evreilor faţă de acest subiect

Înainte de 40 de zile după fertilizare, legea evreilor nu consideră embrionul ca pe o „viaţă umană”. Prin urmare, prelevarea celulelor de la un embrion este neutră din punct de vedere moral.

Poziţia romano-catolicilor

- Împotrivă: viaţa umană începe de la stadiul de o celulă.
- În favoarea: conform abordării Sfântului Toma de Aquino în legătură cu dezvoltarea: Dumnezeu introduce sufletul uman treptat în embrion: Sufletul vegetativ, apoi sufletul senzorial, apoi sufletul uman.

Poziţia protestanţilor

Prezintă o gamă largă de opinii, de la o opoziţie completă faţă de cercetarea pe celulele stem embrionare, la o poziţie favorabilă faţă de clonarea terapeutică.

Poziţia musulmanilor

Conform legii musulmane, momentul în care un embrion primeşte un suflet nu are loc până în a patra săptămână de sarcină. Cercetarea celulelor stem embrionare este neutră din punct de vedere moral conform legii musulmane

Register to download vote results of this PlayDecide game.Register